Cunoscutul academician Emilian Popescu a încetat din viață marți dimineață, la vârsta de 92 de ani. Între distincțiile care i-au fost acordate de-a lungul timpului se numără Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, în 2004, iar doi ani mai târziu era numit membru de onoare al Academiei Române.
Emilian Popescu s-a născut în data de 20 februarie 1928, în localitatea Orlești, județul Vâlcea. A urmat Seminarul Teologic “Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1940-1947), Facultatea de Filologie din București, secția, limbi clasice (1948-1952) și Institutul Teologic Universitar din București.
În 1955 a susţinut teza de licență despre Sfântul Grigorie Palama, alcătuită sub îndrumarea Părintelui Dumitru Stăniloae.
A fost Preparator şi asistent la Institutul de Istorie din Bucureşti (1952-1956), cercetător, apoi cercetător principal la Institutul de Arheologie al Academiei (1956-1978), profesor titular la catedra de Bizantinologie de la Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (de la 1 februarie 1978).
A participat la Congrese şi simpozioane Internaţionale de epigrafie şi istorie, precum şi la a șasea Adunare generala a Consiliului Ecumenic al Bisericilor (Vancouver, 1983).
În anul 2004 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria G – „Cultele”. În anul 2006 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Trei ani mai târziu, în 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Acad. Emilian Popescu Crucea Patriarhală „pentru eforturile depuse în lucrarea de traducere și promovare a lucrărilor Sfinților Părinți ai Bisericii lui Hristos”.
În anul 2018, Emilian Popescu a primit din partea Preafericirii Sale Ordinul Sfântul Andrei pentru întreaga activitate desfăşurată.